Un angajat al Metrorex bolnav de schizofrenie a incercat, ieri, sa-i dea foc directorului de exploatare al companiei. Acesta a turnat benzina pe hainele oficialului, insa nu a apucat sa le incendieze. Agresorul a fost internat la Spitalul “Alexandru Obregia”.
Incidentul s-a produs in jurul orei 8.45, cand Marian Iordache, in varsta de 35 de ani, a patruns in secretariatul directorului general, situat in sediul Ministerului Transporturilor, la etajul noua, dupa ce a prezentat la intrarea in institutie legitimatia de serviciu. Cu privirea fixa, Iordache tinea strans in mana dreapta o sacosa din plastic.
Grabit, s-a interesat de Liviu Soava, directorul general. Acesta nu ajunsese inca la serviciu, motiv pentru care vizitatorul a cerut sa stea de vorba cu Gabriel Sburlan, directorul de la exploatare.
„L-a stropit cu benzina”
“Cand l-am vazut, m-am speriat. Stiam ca este bolnav. A cerut cu domnul director general, iar atunci cand i-am spus ca n-a ajuns, a cerut cu domnul Sburlan”, ne-a povestit Elena Hanid, secretara sefului Metrorex. Femeia nu a apucat sa anunte vizita. Iordache a dat buzna in birou si a scos din sacosa o sticla de plastic plina cu benzina. A desurubat dopul in graba si s-a apucat sa stropeasca din belsug hainele directorului de exploatare.
„Il tinea de cravata”
In numai cateva secunde, cei doi barbati au iesit cu zgomot din birou si au intrat inclestati in secretariat. “Iordache il tinea pe domnul director de cravata si il stropea cu benzina. Mirosea peste tot”, ne-a mai spus Elena Hanid. In cele din urma, agresorul a fost imobilizat si predat politistilor. El a spus anchetatorilor ca Sburlan trebuia ars pe motiv ca “ar fi adus in Romania Uniunea Europeana”.
„Pe mine a vrut sa ma incendieze!”
Directorul general Liviu Soava ne-a declarat ca, de fapt, el era tinta lui Iordache. “Acest Marian Iordache a fost ajutor de mecanic. Pentru ca o comisie medicala l-a declarat inapt, l-am mutat la sectia “Linii tunele”, mai ales ca el are calificarea de lacatus. M-a amenintat de mai multe ori, iar acum a vrut sa ma incendieze, insa nu m-a gasit la serviciu”, ne-a declarat Soava.