Alerta la 112 a fost dată de localnici, oamenii cerând ajutor după ce au văzut că nu au nici o şansă de a salva căţelul. Rudi, aşa cum a fost botezat, a căzut în puţ în urmă cu aproape o săptămână şi localnicii s-au chinuit fără succes să-l scoată.
Au încercat mai multe zile, până când cineva s-a gândit să ceară ajutorul salvamontiştilor.
“Câinele se afla la o adâncime de 50 de metri, într-un spaţiu foarte îngust, delimitat de pereţii alunecoşi ai puţului de aerisire. Echipa formată din salvamontişti şi un salvaspeolog s-a folosit de un troliu special, cu care se poate interveni în spaţii înguste”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salva – mont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Căţeluşul a fost dus la adăpostul din municipiul Brad, iar între timp şi-a găsit şi un stăpân printre locuitorii din Brad, care au auzit de peripeţiile lui Rud