Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi din 28 martie, iar călătorii ar putea plăti cu până la o treime mai mult. Proiectul apare deja pe site-ul Ministerului Transporturilor. Dacă cererea este aprobată, cartela de 2 călătorii se scumpește cu 1 leu, cartela de 10 călătorii va costa mai mult cu 5 lei, iar abonamentul lunar, cu călătorii nelimitate, se scumpește cu 10 lei. Conform proiectului, cartelele de 62 de călătorii vor fi scoase din uz.
Cum justifică șefii Metrorex scumpirile: cele 328 de milioane de lei pe care le primeşte în 2015 de la stat nu-i ajung să acopere costul de operare a reţelei. În ciuda acestui fapt, la Metrou, salariile nu sunt deloc mici. Șefii Regiei au venituri medii de 6-7.000 de lei pe lună, mai mult chiar decât prim-ministrul țării, în condițiile în care Metrorex este una dintre cele mai subvenţionate companii de stat. Adică tot din buzunarul cetățeanului. Cei peste 4.000 de angajaţi ai societăţii de stat încasează și ei un salariu mediu lunar brut de peste 4.000 de lei, inclusiv bonusurile. Pentru comparație, salariul mediu brut pe economie abia depășește 2.400 de lei.
Metrorex a primit în ultimii ani subvenţii de circa 330 – 360 de milioane de lei anual, care nu au fost însă suficiente pentru a acoperi costurile companiei care administrează transportul subteran din Bucureşti. Cu un trafic de 175 de milioane de călătorii pe an, metroul bucureştean rămâne însă în continuare deconectat de transportul public suprateran, neexistând o legitimaţie de transport comună pentru Metrorex şi RATB.