ANRGN anunta ca, in schimb, va creste tariful

Contractele deja semnate pentru acceptarea abonamentului la gaze vor fi valabile numai pentru lunile aprilie si mai 2005. Premierul a dat asigurari ca eliminarea abonamentului fix nu va presupune majorarea tarifelor la gazele naturale. „Este evident ca nemultumirea creata de introducerea acestui abonament – o suma fixa impusa pe luna – e intr-o buna masura justificata, cu precadere de abonatii cu consumuri mici. Principiul normal si firesc este ca fiecare sa plateasca pentru cat consuma”, a spus Tariceanu.
in schimb, presedintele ANRGN a declarat ieri, pentru Mediafax, ca dupa renuntarea la abonamentul pentru gaze, populatia va achita un tarif mai ridicat pe metru cub. (Mircea Gonciar)

Premierul si-a schimbat declaratiile de la o zi la alta

„Normal ca orice majorare creeaza nemultumiri. Sper, prin acest sistem, sa putem usura sarcina care apasa pe consumator in timpul iernii, cand sunt consumuri mai mari”, spunea Calin Popescu Tariceanu, joi, 19 mai.

Sunt interesat ca aceste decizii sa nu afecteze facturile intr-o proportie care sa creeze asemenea nemultumiri”, a precizat premirul luni, 23 mai. El a dat vina pe PSD si a trecut totul in carca ANRGN care e „o institutie independenta, care nu solicita aprobarea premierului pentru o astfel de decizie.

Vom renunta la abonamentul in cota fixa si fiecare va plati numai cat consuma. Factura va reflecta numai pretul gazelor consumate”, a anuntat marti, 24 mai Tariceanu, ca pe o victorie, nu ca pe indreptarea unei gafe uriasei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News