Unele dintre cele mai frumoase amintiri din viața unui om sunt legate de anii de școală. Prieteniile legate în timpul școlii pot dura toată viața, întâmplările vor constitui povești de spus următoarelor generații de copii, iar joaca alături de colegi nu va fi uitată vreodată. Cu toate acestea, în România anului 2017 există copii care nu ajung la școală. Avem de-a face cu trei noțiuni: abandonul școlar, absenteismul de la ore și lipsa totală de școlarizare.

Citește și:

Abandonul școlar

Abandonul școlar este o problemă din ce în ce mai mare în România. Statisticile Eurostat spun că 270.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, adică 19% din totalul populației din această categorie de vârstă, abandonează timpuriu școala pe care o urmează sau nu se mai înscriu la o altă formă de școlarizare după finalizarea studiilor obligatorii. În țările Uniunii Europene, doar 11% dintre tinerii din această categorie de vârstă renunță la cursuri înainte de vreme, aceasta fiind și ținta spre care tinde și țara noastră până în anul 2020.

Deși, uneori, succesul social nu este dependent de succesul academic, școala nu trebuie abandonată. Desigur că pot da exemple celebre, precum Bill Gates, fondatorul Micosoft, sau Mark Zuckerberg, proprietarul Facebook, care au abandonat facultatea și care se numără acum printre cei mai bogați oameni ai lumii, dar acestea sunt excepții. Contraponderea la acest argument este că peste 90% dintre oamenii de succes din lume NU au abandonat școala sau facultatea.

Din punct de vedere psihologic, motivele principale ale unui tânăr care abandonează școala sau facultatea sunt ereditare, sociale și educaționale. Sărăcia este principalul motiv, urmat de lipsa de cunoaștere cu privire la beneficiile educației și neimplicarea părinților sau tutorilor. Educația contra abandonului școlar se face atât la nivel individual, cât și național, prin programe de educare a părinților cu privire la beneficiile școlii pentru copiii lor și prin programe de finanțare, în cazul familiilor lipsite de posibilități materiale.

Absenteismul școlar

Absenteismul școlar se deosebește de abandonul școlar prin faptul că, teoretic și formal, copilul figurează în evidența școlii, fiind înscris la clase, pe care însă nu le frecventează pe perioade lungi de timp. Așa se adună absențele nemotivate, iar la final apare exmatricularea. Acesta este momentul în care absenteismul se transformă oficial în abandon școlar.

Lipsa totală de școlarizare

Lipsa totală de școlarizare este cea mai gravă dintre cele trei noțiuni. Din fericire însă, este și cel mai rar întâlnită. Pe scurt, se referă la situația în care un copil nu a fost niciodată înscris pe listele vreunei instituții de învățământ, deși a depășit cu mult vârsta legală menită începerii școlii. Este cazul acelor copii care uneori nu au nici certificat de naștere, iar ulterior nu vor avea buletin. Vorbim despre copii proveniți din familii de diverse etnii, care trăiesc retrase, departe de comunități, fără contact social.

Acești copii, care au vârste mai mici de 10-12 ani, participă la muncile câmpului, fac curat în scări de bloc, sunt trimiși la furat sau la cerșit. Sunt copiii în picioarele goale care ne cer bani pe stradă zi de zi sau cei folosiți pe post de sensibilizatori emoționali de către unii adulți care le cer bani stăinilor. Da, ați citit bine, unii dintre acești copii – majoritatea, de fapt – nu ajung la școală nici o zi în viața lor și, de multe ori, nu au acte doveditoare ale nașterii, fie pentru că acestea nu au fost întocmite inițial, fie pentru că au fost rătăcite în timp.

Prevenția abandonului școlar, a absenteismului școlar sau a lipsei totale de școlarizare se face prin efort comun al instituțiilor statului, personalului didactic, părinților, psihologilor de școală și/sau asistenților sociali. De aceea, este lăudabil când instituțiile statului se implică, punându-le la dispoziție transport gratuit copiilor către și dinspre școală, rechizite școlare sau alte lucruri care le facilitează prezența la școală.

Ceea ce este nevoie să știe un părinte este că învățământul obligatoriu românesc este de 11 ani și cuprinde clasa pregătitoare, învățământul primar, ciclul gimnazial și primii doi ani de liceu. Prin introducerea clasei pregătitoare și prin menținerea duratei de 4 ani a liceului, învățământul obligatoriu crește de la o durată de 10 ani la una de 11 ani. Prin urmare, schema și durata defalcată pe cicluri învățământul obligatoriu va fi următoarea: clasa pregătitoare, clasele I-VIII și clasele IX-X pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv pri­mii doi ani ai școlii profesionale pentru cei care aleg traseul învățământului profesional și tehnic.

Părinții care nu respectă legea educației naționale riscă să fie pedepsiți. Proiectul Regulamentului școlar prevede posibilitatea sancționării părintelui sau tutorelui legal instituit care nu asigură școlarizarea elevului cu o amendă cuprinsă între 100 și 1.000 lei sau obligarea lui la a presta muncă în folosul comunității.

Pe lângă acest regulament, mai avem codul penal – acesta reglemetează răspunderea penală a părinților care își retrag copiii de la școală sau îi impiedică să frecventeze cursurile. Mai precis, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu reprezintă acum o infracțiune, fiind introdusă la capitolul “Infracțiuni contra familiei”. “Părintele sau persoana căreia i-a fost incredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl impiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învațământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, se precizeaza în Codul penal.

Pe de altă parte, fapta nu se va mai pedepsi dacă, înainte de terminarea urmaririi penale, inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.

psiholog Cezar Laurentiu Cioc

Urmărește-ne pe Google News