Pe pagina de Facebook a celor de la Samusocial din Romania este prezentată povestea tristă prin care trece absolventul de ASE care doarme pe stradă, în ciuda pregătirii sale și a faptului că dorește să lucreze. ”Cătălin este absolvent al Academiei de Studii Economice și este în căutarea unui loc de munca. Până în urmă cu 3 ani, când și-a pierdut locul de muncă în urma restructurării, a lucrat ca administrator financiar la o mică companie privată. O perioadă a reușit să se întrețină din puținii bani puși de-o parte, însă când aceștia s-au terminat și nu a reușit să se mai angajeze, a ajuns să doarmă într-o mașină.
Acum este deznădăjduit pentru că la cei 44 de ani nimeni nu mai vrea să-l angajeze. Este dispus să își gaseasca un loc de muncă și ca agent de pază, atâta timp cât acest lucru îl ajută să scape din stradă.
În acest moment, Cătălin are nevoie urgentă de o pereche de ghete mai călduroare, mărimea 43 și o geacă de iarnă (mărimea L, sau 50 – 52). Dacă îl puteți ajuta, vă rugăm să duceți donațiile dvs la centrul nostru din Șos. Grozăvești nr 82 bis, de luni până vineri de la ora 9 la ora 17, cu mesajul «pentru Cătălin». Dacă puteți să-i oferiți o a doua șansă, astfel încât să-și recapete demnitatea și să își reia traiul normal, vă rugăm să ne scrieți pe adresa pr@samusocial.ro”, se arată în mesajul publicat pe Facebook.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro