„Astăzi am primit prima mea amendă şi sunt mândră de ea. Bucharest Pride a fost organizat de către Asociaţia ACCEPT la solicitarea mea, deci am fost amendată ca persoană fizică. Am încălcat cu bună ştiinţă limita de 500 de participanţi pentru că noi considerăm că restricţiile impuse protestelor civice sunt neconstituţionale şi neadaptate actualei situaţii pandemice”, a transmis directoarea ACCEPT într-o postare pe pagina de Facebook a asociației.

”Libertatea de întrunire nu este inferioară libertăţii de conştiinţă a cultelor religioase şi nici dreptului cetăţenilor de a se bucura de activităţi culturale. Am ieşit în stradă pentru a ne apăra libertatea de întrunire, libertatea de exprimare şi ne-am asumat consecinţele. Vom contesta în instanţă această amendă şi avem încredere că ne vom găsi dreptatea în faţa judecătorilor constituţionali”, a mai anunțat aceasta în aceeași postare.

Directoarea asociației a mai spus că astăzi Jandarmeria şi-a făcut datoria, a protejat participanţii la marş şi era normal să o amendeze, dar a precizat că în instanţă va critica măsurile adoptate de Guvern, nu doar sancţiunea contravenţională aplicată justificat de Jandarmerie.

Mii de oameni au defilat la Bucharest Pride, marș autorizat pentru 500

De la câteva sute de persoane, câte au plecat în marș pe Calea Victoriei, la Bucharest Pride, s-a ajuns la câteva mii în punctul final al defilării comunității LGBT, Piața Universității.

Asociația ACCEPT, care a organizat marșul, anunțase că se așteaptă la câteva mii de participanți, deși Primăria Municipiului București a dat aprobare pentru doar 500, cât este legal, conform normelor sanitare din pandemie.

Jandarmeria Capitalei a informat sâmbătă seara că organizatorul marşului Bucharest Pride a fost amendat cu 7.000 de lei, „ca urmare a încălcării cadrului legal în vigoare, prin nerespectarea numărului maxim de 500 de participanţi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News