Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău a luat decizia de a restricţiona accesul aparţinătorilor în unitatea medicală, iar în unele secţii vizitele sunt interzise, după ce la nivel naţional a crescut numărul virozelor respiratorii iar în ultimele zile s-au confirmat mai multe cazuri de gripă, unele chiar la pacienţi internaţi în Institutul Oncologic Iaşi.
„Unitatea noastră a decis ca în secţiile cu risc, respectiv ATI, Neonatologie, Obstetrică Ginecologie şi Pediatrie, să fie interzis complet accesul vizitatorilor, iar în celelalte secţii ale spitalului să se respecte cu stricteţe programul de vizită, precum şi legislaţia în vigoare şi aici ne referim la faptul că la un pacient nu va mai avea dreptul la vizită decât un singur aparţinător şi va avea un timp limitat de şedere în spital”, a declarat, conform desteptarea.ro, Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt la SJU Bacău.
La intrarea în secţiile cu risc au fost lipite afişe prin care aparţinătorii erau anunţaţi că nu pot vizita rudele internate în spital, iar la celelalte erau avertizaţi că accesul pe secţie este limitat.
La Spitalul Judeţean Bacău, programul de vizită este de luni până vineri, între orele 15.00 – 18.00, iar sâmbăta şi duminica de la 11.00 la 13.00 şi de la 15.00 la 18.00. În această perioadă, în care vizitele sunt restricţionate, aparţinătorii vor fi nevoiţi să petreacă mai puţin timp în salon şi să respecte indicaţiile cadrelor medicale.
La nivelul judeţului Bacău, potrivit oficialilor de la Direcţia de Sănătate Publică Bacău, până la acest moment nu s-au înregistrat cazuri de gripă.