Cinci echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi două ambulanţe SMURD.
În sprijinul acestora au acţionat patru echipaje ale SAJ Ialomiţa, trei de tip B şi una de tip C.
„În urma evenimentului rutier au rezultat patru victime: trei adulţi şi un copil cu vârsta de aproximativ 14 ani, conştiente, cooperante. O persoană adultă a fost găsită încarcerată. După extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, a fost predată echipajului SAJ”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Ialomiţa.
Toate cele patru victime au fost evaluate şi transportate la Spitalul Municipal Urziceni
Planul roşu de intervenţie a fost activat la ora 5.46 dimineața, la nivelul judeţului Ialomiţa, fiind dezactivat la ora 6.15.