Informaţia a fost postată pe Facebook de un alt asistent medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.

„Asta se întâmplă când iese o căruţă în faţa ambulanţei, iar una dintre hulube secţionează uşa pasagerului, pătrunde în ambulanţă şi îl accidentează pe colegul nostru asistent, pe la două noaptea, pe un drum întunecat. Colegul este acum la ATI, stabil, conştient, dar cu multiple traumatisme”, se arată în postarea asistentului medical de la SAJ Braşov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, Daniel Zontea, în accident au fost implicate o ambulanţă aflată în misiune şi un atelaj hipo, iar în urma impactului dintre cele două vehicule, pasagerul aflat pe locul din dreapta faţă al ambulanţei a suferit leziuni corporale pentru care i s-a acordat sprijin de specialitate.

„De asemenea, imediat după producerea coliziunii, atât conducătorul atelajului hipo, un bărbat în vârstă de 19 ani, cât şi ceilalţi doi ocupanţi ai acestuia, toţi trei din localitatea Sânpetru, au părăsit locul accidentului, aceştia fiind identificaţi ulterior de către poliţişti şi conduşi la unitatea de poliţie pentru audieri”, a transmis ISU Brașov.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, dosar aflat sub instrumentarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Urmărește-ne pe Google News