Microbuzul, care se îndrepta către România, a intrat într-un TIR care staționa în coloană, la doi kilometri de frontieră, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim ajutor, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Potrivit ISU Arad, dintre cele 16 persoane din microbuz rănite în urma accidentului, trei au traumatisme grave, iar celelalte au răni ușoare.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii coliziunii dintre microbuz şi TIR.

În urma accidentului, sensul de mers spre Nădlac al autostrăzii, chiar înainte de trecerea frontierei, a fost blocat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News