Avionul s-a prăbușit într-o mlaștină în timp ce pilotul australian începuse să efectueze manevrele de aterizare. Astfel, cu puțin timp înainte de a ajunge pe pista aeroportului din Kiunga, aparatul de zbor a picat, din motive încă necunoscute.

La bordul avionului se aflau 12 persoane, care au murit în urma impactului. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului aviatic. Potrivit presei australiene, unul dintre motoarele aparatului de zbor ar fi cedat.

Peste 20 de avioane s-au prăbuşit în Papua Noua Guinee din 2000.

 
 

Urmărește-ne pe Google News