Accident în Brăila, pe DJ212, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.  Potrivit IPJ Brăila, șoferul, în vârstă de 43 de ani, se deplasa de la Constanța spre Galați și, în apropiere de localitatea Viziru, un pneu de partea dreaptă față a explodat iar cisterna a fost aruncată în șanțul de pe marginea șoselei.

Accident în Brăila, provocat de un șofer de 34 de ani

În urma accidentului, soția șoferului, în vârstă de 34 de ani, și fiica lor, de 13, au fost transferate la Spitalul Județean de Urgență Brăila, unde au primit îngrijiri medicale. Nu au existat scurgeri de bitum pe câmp, iar traficul a fost deviat în zonă, pompierii asigurând perimetrul. În primă fază, nu s-a reușit punerea cisternei pe roți, fiind mult prea grea, motiv pentru care s-a recurs la transferul a 10 tone de bitum într-o altă mașină adusă la fața locului. După ce s-au descărcat cele 10 tone, cisterna răsturnată a fost repusă pe roți cu ajutorul unei macarale. IPJ Brăila a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar șoferul va fi sancționat și pentru nerespectarea indicatorului de restricție limită de tonaj.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News