Alerta s-a dat, la miezul nopții, după ce un accident a avut loc pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Fără să țină cont că plouase, un șofer de 21 de ani a gonit pe drumul alunecos și, într-o secundă de neatenție, a pierdut controlul mașinii într-o curbă la stânga.

Autoturismul s-a ciocnit violent de un stâlp de electricitate și gardul unei case.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„În urma impactului, trei persoane, pasagere din autoturism, printre care şi o minoră de 16 ani, au fost rănite, unele grav, şi au fost transportate la spital. Şoferul nu a fost rănit şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Graur, pentru Mediafax.ro

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanțele în care a avut loc accidentul.

sursă foto: Monitorul de Cluj

 
 

Urmărește-ne pe Google News