„Poliţiştii au constatat faptul că un conducător auto de 35 de ani, din judeţul Maramureş, ar fi accidentat mortal un minor de 4 ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public, pe bicicletă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Satu Mare. 

Din păcate, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, constatând decesul băiețelului în vârstă de doar 4 ani.

La fața locului au fost chemați, preventiv, și cei de la Serviciul de Acțiuni Speciale, asta după ce persoane din familia copilului decedat ar fi amenințat șoferul autoturismului.

Polițiștii fac cercetări pentru a determina cu exactitate cauzele producerii accidentului mortal și au deschis un dosar care vizează comiterea infracţiunii ucidere din culpă.

FOTO: PresaSM

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News