Maşina în care se aflau cele două fete era condusă de un bărbat de 31 de ani iar pe locul din dreapta şoferului era un alt tânăr. Autoturismul circula dinspre Padina spre Pogoanele iar la o curbă strânsă şoferul a pierdut controlul volanului. Fără să mai poată fi strunit, autoturismul a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o dubiţă care circula regulamentar.
Din coliziunea extrem de putrenică, cele două fete de pe bancheta din spate au rămas prinse între fiarele contorsionate ale maşinii şi la scurt timp au murit.
Doi localnici care au trecut imediat după producerea accidentului prin zonă au reuşit să-i scoată în viaţă pe şofer şi pe pasagerul din dreapta acestuia. Ei au fost preluaţi de două ambulanţe şi transportaţi la Urgenţele Spitalului Judeţean. Localnicii mai spun că maşina ar fi circulat cu viteză prea mare. Medicii buzoieni au luat decizia să-l transporte pe şoferul rănit grav la un spital din capitală.
Circulaţia de pe banda pe care s-a produs accidentul, în zona Căldărăşti, a fost deviată timp de două ore pe un drum lateral, din pământ.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News