Accidentul de muncă mortal a avut loc în curtea fostei societăţi de termoficare din Vaslui, acolo unde Goscom SA, unitate a Consiliul Local, are un punct de lucru pentru sortarea deşeurilor menajere preluate de la populaţie, potrivit primelor cercetări făcute de poliţişti. Astfel, un angajat al societăţii de salubritate se afla în spatele maşinii de transport gunoi când a fost prins între capacul de la benă şi bena autospecialei, fără a reuşi să se salveze. Bărbatul de 32 de ani a fost observat prea târziu de şoferul maşinii, care a oprit imediat şi l-a dat jos pe colegul său, solicitând intervenţia unei ambulanţe la numărul de urgenţă 112. Deşi la faţa locului şi-a făcut repede apariţia un echipaj SMURD, medicii nu au mai putut face nimic. Salariatul era mort. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui a declanşat propria anchetă în acest caz, având în vedere că a fost un accident de muncă.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News