Potrivit primelor informații, un Opel înmatriculat în Bacău,
care circula dinspre Urziceni spre Buzău, a pătruns pe contrasens și a izbit
frontal un Renault Clio cu numere de Italia. Trei persoane din Opel au fost
proiectate pe câmp și au murit.

Unul dintre răniţi a fost transportat cu o ambulanţă SAJ la
Spitalul din Urziceni, iar ceilalţi trei urmează să fie preluaţi în vederea
acordării îngrijirilor medicale la spitale din Bucureşti.

ISU Ialomiţa a mobilizat la faţa locului două autospeciale
pentru descarcerare, una pentru stingere, o ambulanţă SMURD şi 12 cadre.

„De la SAJ Ialomiţa intervin pentru salvarea victimelor
patru ambulanţe cu medic, în sprijin deplasându-se la accident şi o aeronavă
medicală şi o ambulanţă din municipiul Bucureşti. Acţiunea este în
dinamică”, a precizat sursa citată.

Alte patru accidente mortale s-au produs, miercuri, pe
șoselele din țară.

Un tânăr de 19 ani a murit, iar un altul a fost rănit la ieșirea din Rupea spre Brașov, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. De asemenea, un adolescent de 16 ani din Cluj a decedat, după ce a intrat cu autoturismul pe care a încercat să-l conducă într-un cap de pod.

Un alt accident violent a avut loc tot astăzi în județul
Timiș. O persoană a decedat și alte nouă au fost rănite, într-un accident
rutier care s-a produs, miercuri, între localităţile Remetea Mare şi Bucovăţ.

Printre victime se numără și patru copii.

De asemenea, în această dimineață, un
polițist de 25 de ani din Teleorman a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina.

În primele 11 luni ale anului 2018, peste
1.600 de persoane au murit în accidente pe drumurile din România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News