Din păcate, în ciuda măsurilor de resuscitare, persoana aflată în stop cardio-respirator, un bărbat în vârstă de 67 de ani, a fost declarată decedată. Cealaltă victimă, un bărbat în vârstă de 38 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Accidentul rutier s-a produs duminică, în jurul orei 19.00, după ce cei doi pietoni au fost loviți de o mașină pe DN2/E85, pe raza localității Drăgușeni, județul Suceava,
Conducătorul autoturismului implicat în incident a fost monitorizat la fața locului și ulterior a refuzat transportul la spital.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD (B2 şi TIM), cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Traficul în zonă a fost blocat temporar pe ambele sensuri, iar poliţia urmează să stabilească împrejurările şi cauzele care au condus la producerea accidentului.
FOTO: ISU Suceava
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Nic12 • 04.12.2022, 23:14
E85 are o bandă și acostament consolidat pe care idioții circulă cu mașinile considerându-l "juma de bandă"! Probabil că pietonii circulau regulamentar pe acostament *** Pe acel drum, dacă circuli regulamentar, ești pasibil de a lua bătaie de la bizonii care îți dau semnale cu farurile să te dai la o parte din calea lor! Poliția, zero!
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.