În urma impactului, mașina a fost distrusă, iar TIR-ul s-a răsturnat în afara părții carosabile, rupând parapetele de protecție.

„Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victimele din autoturism, care, din nefericire, au fost declarate decedate de către medicul SAJ”, a precizat ISU Mehedinţi.

Pompierii militari au asigurat şi măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului rutier.

La locul gravului incident au acționat o autospecială de descarcerare, o autospecială stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, dar şi o ambulanţă SAJ.

A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, traficul rutier fiind blocat pe parcursul cercetărilor.

FOTO: ISU Mehedinți

Urmărește-ne pe Google News