Patru persoane grav rănite au fost transportate cu un elicopter la clinicile din Pilsen şi Praga, a indicat acelaşi purtător de cuvânt, adăugând că celelalte persoane rănite au fost duse la spitale din regiune.
Coliziunea a avut loc la Kdyne, în districtul Domazlice din vestul ţării, aproape de graniţa cu Germania.
Potrivit primelor concluzii ale operatorului reţelei feroviare SZCZ, se pare că mecanicul vehiculului tehnic a neglijat un indicator de oprire. Astfel de vehicule tehnice sunt utilizate pentru detectarea locurilor unde sunt deteriorate şinele. Linia de cale ferată respectivă urma să rămână închisă până seara.
Republica Cehă dispune de una din reţelele feroviare cele mai dense în Europa, dar este considerată învechită în multe locuri. După o serie de accidente, ministrul transporturilor, Karel Havlicek, a promis recent investiţii importante pentru creşterea siguranţei circulaţiei pe calea ferată.
La începutul lunii iulie, două persoane, între care un german, şi-au pierdut viaţa într-un accident de tren în partea cehă a masivului montan Erzgebirge.
Foto: EPA