Două vagoane ale unui tren cu vagoane cisternă au deraiat pe podul IPMC din municipiul Constanţa. Potrivit ISU Dobrogea, vagoanele erau goale,

nimeni nu a fost rănit, iar zona a fost perimetrizată.La locul accidentului feroviar s-a deplasat o autospecială de stingere care asigură măsurile de prevenire şi stingere a unui eventual incendiu. Motivele pentru care s-a produs accidentul feroviar nu sunt cunoscute la această oră.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

CFR SA a informat că trenul de marfă aparţine operatorului privat Tehnotrans.

”Două vagoane din compunerea unui tren de marfă care aparţine operatorului privat Tehnotrans au deraiat la intrare în staţia Constanţa Mărfuri, staţie aflată pe secţia neinteroperabilă Palas – Cap Midia, care este administrată de gestionarul privat de infrastructura GFR. Menţionăm faptul că pe secţia Palas – Cap Midia nu circulă trenuri de călători. De asemenea, facem precizarea că CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare publice, va asigura suportul tehnic necesar operaţiunilor de intervenţie, cu utilaj de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celor două vagoane”, arată CFR SA.


Citește și: Conspirațiile din jurul lui Putin. Criticii președintelui rus care și-au găsit sfârșitul în mod suspect


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News