„Locomotiva trenului privat de marfă, care aparţine operatorului TimRail Cargo s-a defectat, iar mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat şi a intrat într-un alt trenul privat de marfă, al companiei DB Cargo, care aştepta la sector. În urma impactului, locomotiva şi primul vagon, din compunerea trenului de marfă al companiei DB, au deraiat”, transmite CFR.

Ca urmare a accidentului, toate trenurile de călători, care urmau să tranziteze această zona, vor circula deviat pe ruta Mărăşeşti – Tecuci – Barboşi – Făurei – Buzău şi retur.

Această măsură va rămâne în vigoare până la repunerea pe şină a locomotivei şi a vagonului deraiat, inclusiv retragerea garniturii de marfă din zona respectivă.

CFR sublniniază că reprezentanţii SRCF Galaţi vor asigura suportul tehnic necesar operatorilor privaţi pentru intervenţia la faţa locului, astfel încât zona afectată să fie eliberată şi redeschisă traficului în condiţii de siguranţă.

Urmărește-ne pe Google News