Accidentul a avut loc în comuna Floteşti din Galaţi. Un tânăr care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive şi a spulberat un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. În urma impactului violent, doi copii de 9, respectiv 13 ani, au murit.
Şoferul a fugit de la locul accidentului şi este acum căutat de poliţişti.
Oamenii legii au reuşit să-l identifice şi urmează să stabiliească dacă el este cel care se afla la volan în momentul tragediei. Martorii vor fi audiaţi, iar pe numele şoferului vinovat se va deschide dosar penal pentru ucidere din culpă.
,,Polițiștii au reușit identificarea șoferului, în persoana unui tânăr de 23 ani, din orașul Târgu Bujor, persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de polițiști conducând fără permis pe raza localității Fârțănești la sfârșitul lunii iunie 2016, fiind trimis în judecată”, se precizează într-un comunicat al poliției.