Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, peste 29 de persoane au decedat în urma impactului.
„Cel puţin 29 de persoane au fost ucise”, a declarat Joseph Mabuza, purtătorul de cuvânt al echipelor de salvare din provincia Mpumalanga, unde s-a produs o coliziune între un autobuz şi un camion în apropierea oraşui Kwaggafontein, la 100 de kilometri est de Pretoria.
Trei dintre răniţi au murit la spital şi opt sunt în stare critică, potrivit purtătorului de cuvânt.
Autobuzul venea dinspre Pretoria în momentul în care a intrat în coliziune cu un camion care ieşise de pe banda sa în timp ce „încerca să evite un vehicul oprit”, a explicat Mabuza.
Răniţii au fost internaţi într-un spital din KwaMhlangu, la circa 50 de kilometri de locul accidentului.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News