„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 37 de ani, din Poiana Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, din direcția Calafat către Craiova, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din Craiova. Din impact, autoturismul condus de aceasta a fost proiectat într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani, din Ciupercenii Noi”, a transmis IPJ Dolj.
În urma impactului, bărbatul de 73 de ani, care circula regulamentar, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.
Șoferița de 37 de ani şi o tânără de 24 de ani, pasageră în autoturismul condus de aceasta, dar şi o femeie de 68 de ani, pasageră în celălalt autoturism, au fost rănite şi transportate la spital.
Victimele erau conştiente şi cooperante în momentul în care au fost preluate de echipajele medicale.
Şoferiţa care, conform primelor concluzii, a provocat accidentul a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis dosar penal care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.