UPDATE. Trei dintre victime se aflau în autoturism, iar cea de-a patra era pasager în unul dintre camioanele implicate în accident. Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor, accidentul a avut loc după ce un bărbat de 60 de ani, care conducea un autocamion pe DN 6, din direcţia Caransebeş spre Orşova, în afara localităţii Cornea, pe un drum în aliniament, ar fi pătruns pe sensul opus de mers.

Autocamionul a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani. Autoturismul a fost strivit ulterior între autocamion şi un TIR înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat de 50 de ani, care circula din direcţia Orşova spre Caransebeş.

Din accident a rezultat decesul a patru persoane, trei din autoturism şi un pasager din autocamion, precum şi rănirea conducătorului autocamionului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

IPJ Caraş-Severin:

Cei doi şoferi care au supravieţuit accidentului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Traficul rutier este în continuare restricţionat în zona producerii accidentului, până la finalizarea cercetărilor.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Anterior, ISU Caraş-Severin anunţa că „şoferul unuia dintre TIR-uri a fost găsit inconştient, proiectat în afara acestuia. A fost preluat de un echipaj SAJ. Conducătorul celui de-al doilea TIR este conştient, cooperant. De asemenea, a fost găsită o victimă, posibil minor, prinsă sub unul dintre TIR-uri”.

Potrivit ISU Caraş-Severin, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Caransebeş şi Băile Herculane, cu două autospeciale pentru descarcerare şi una pentru stins incendii. De asemenea, sunt prezente două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj SMURD.


„La kilometrul 402+150 m, în afara localităţii Cornea, judeţul Caraş-Severin, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism. În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane din autoturism”, se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

Conform sursei citate, în zona producerii accidentului circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri de mers.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI