Accidentul s-a petrecut marți, 31 august, în jurul orei 7.00, pe DN 65, în afara localității Bobicești, pe direcția de mers Slatina - Balș. Cele cinci victime au fost transportate la spital. Doi bărbați, șoferul și un pasager, se află în stare gravă, a transmis, pentru Olt Alert, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, un microbuz cu nouă locuri, al cărui șofer a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a lovit, năprasnic, un copac.
„Victimele sunt cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani. Trei dintre ei au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina și doi la Centrul de Urgențe al Spitalului Balș. Doi dintre pacienții transportați la UPU Slatina, șoferul și un pasager, sunt în stare mai gravă”, a spus sublocotenentul Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Traficul se desfășoară alternativ pe un singur sens.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.