Accidentul s-a produs între un bolid de lux şi o Dacia Logan, în Piteşti. Şoferul maşinii de teren a spus că îşi verifica GPS-ul maşinii şi nu a fost atent, astfel că a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autoturism pe care l-a proiectat într-un stâlp din laterală, potrivit România TV.
În urma impactului, bolidul s-a înfipt sub o ţeavă a Societăţii de Termoficare din Piteşti pe care a avariat-o. Mai mult, un pasager din maşina de teren a suferit câteva răni uşoare la cap şi va fi transportat la spital.
Deşi conducta de termoficare a fost avariată, locuitorii din zonă nu sunt afectaţi.