UPDATE – ora 09.30: Accidentul de sâmbătă dimineaţa din staţiunea Călimăneşti, în urma căruia două persoane au decedat, a avut loc după ce şoferul autoturismului în care se aflau ar fi adormit la volan şi s-a izbit frontal de o cisternă încărcată cu cenuşă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea, cita de Agerpres.
Cele două persoane decedate, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 23 de ani, erau cetăţeni moldoveni care veneau din Germania şi se îndreptau spre Bulgaria.
„Evenimentul rutier a avut loc pe DN 7, în localitatea Călimăneşti – Seaca. Din primele cercetări, şoferul autoturismului ar fi adormit la volan, a părăsit sensul său de mers şi a intrat pe contrasens unde a lovit frontal o autocisternă”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea
El a precizat că în accident a mai fost implicat şi un alt autoturism care, încercând să evite locul accidentului, ar fi intrat în şanţ.
Reprezentanţii ISU Vâlcea au transmis că, în urma impactului, şoferul autoturismului şi o femeie, pasageră pe bancheta din spate, au decedat pe loc, un copil de patru ani, care se afla în autoturism, fiind dus la spital.
„Copilul transportat la spital este conştient, fiind mai mult speriat. A fost preluat de o ambulanţă SAJ. Alte trei persoane implicate, doi adulţi, cu un copil de circa doi ani din celălalt autoturism implicat, precum şi şoferul autocisternei nu au avut probleme”
Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea:
În zonă a fost trimis şi un echipaj de pompieri voluntari din Călimăneşti pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, existând scurgeri de carburant din cisternă.
Traficul rutier a fost reluat pe ambele sensuri de mers după aproximativ o oră de la anunţarea accidentului.
Circulaţia rutieră pe Valea Oltului, în zona evenimentului rutier, a fost blocată pe ambele sensuri de mers.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Recent, a avut loc un accident cu patru autovehicule, tot pe Valea Oltului. Și atunci, circulaţia pe DN 7 a fost blocată la ieşirea din Călimăneşti.
FOTO: Antena 3 (captură video)