Potrivit primelor cercetări desfăşurate de către poliţiştii vasluieni, accidentul a avut loc în afara localităţii Şapte Case, de pe drumul european E 581, după ce bătrânul aflat la volan a ieşit de pe o pasarelă care traversează linii de cale ferată şi a intrat, pe fondul carosabilului umed şi al vitezei, într-un parapet metalic de pe marginea şoselei.
În urma impactului, capătul parapetului metalic a pătruns prin parbrizul maşinii, ieşită de pe carosabil, şi l-a secţionat pe şofer.
„Leziunile traumatice grave au condus la decesul conducătorului auto la locul accidentului. Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut tragicul eveniment rutier”, a declarat, duminică purtătorul de cuvânt al Poliţei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub, potrivit Mediafax.
Pentru o scurtă perioadă de timp, traficul rutier a fost perturbat în zonă din cauza intervenţiei echipajelor de ambulanţă, poliţie şi pompieri.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News