Accidentul a avut loc în jurul orelor trei dimineața, pe autostrada A1 Sibiu – Deva, un bărbat fiind grav rănit, iar alte patru femei cu leziuni ușoare.
”A intervenit un echipaj de descarcerare SMURD și o autospecială cu spumă de la Miercurea Sibiului. Cinci persoane au fost rănite, dintre care un bărbat in stare gravă, intubat, și patru femei. Victimele au fost duse la UPU Sibiu”, a declarat, confor stiridesibiu.ro, Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit IPJ Sibiu , în accident au fost implicate o mașină și un TIR.
”Accidentul a avut loc la km 275, pe sensul de mers Alba – Sibiu, unde un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. Șoferul mașinii, un barbat de 39 de ani din Mediaș, a fost încarcerat”, a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pentru a permite interventia echipajelor medicale, traficul pe A1 , intre Sibiu și Deva, a fost blocat total, după care s-a reluat pe o banbă.
Poliția recomandă prudență la volan , având în vedere faptul că ”pe autostrada A1 Sibiu – Deva traficul rutier este restricţionat pe a doua bandă, pe sensul de mers către Sibiu, la km 275.