În urma impactului violent, o persoană a murit, o altă se afla în stop cardio-respirator, fiind supusă manevrelor de resuscitare, iar alte cinci au fost rănite.

Ulterior, echipajele medicale sosite la locul incidentului au declarat decesul persoanei aflate în stop cardio-respirator.

„Din păcate, persoana de sex feminin în vârstă de 35 de ani, care se afla în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarată decedată”, a transmis ISU Brașov.

Printre cele cinci persoane rănite se află și trei minori. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Brașov, Spitalul Făgăraş şi Spitalul de Pediatrie Braşov pentru îngrijiri de specialitate. 

Traficul rutier va fi reluat după ce se vor finaliza activităţile de cercetare şi îndepărtare a vehiculelor avariate de pe carosabil.

La fața locului au acționat un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă, șase echipaje SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială pentru transport victime multiple.

Acolo se află şi echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic care fac cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.

FOTO: ISU Brașov

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News