Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat pentru Mediafax că un autoturism şi un autocamion s-au ciocnit, miercuri, pe DN 14, la intrarea în localitatea Dumbrăveni.
„Cel mai probabil, accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei la efectuarea unui viraj, şoferul autoturismului nu s-a asigurat şi a fost lovit de autocamion”, a spus Welter.
Ea a adăugat că, în urma impactului, şoferul autoturismului a murit, iar alte opt persoane, între care trei copii, au fost rănite.
Welter a precizat că toţi cei opt răniţi provin din autoturism, copiii fiind transportaţi în portbagaj.
Răniţii au fost transportaţi la spital, iar în zona accidentului traficul se desfăşoară alternativ pe o singură bandă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News