Pompierii de la ISU Tulcea au intervenit pentru descarcerarea victimelor unui accident rutier produs în Tulcea.
Acidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cataloi, spre Nalbant. La fața locului, Detașamentul de pompieri Tulcea a intervenit pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor celor două victime, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu.
S-a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare grea și 11 subofițeri.
În accident au fost implicați doi tineri de 27 și 25 de ani, din Tulcea. Cel mai tânăr dintre ei a fost deja preluat și transportat, fiind conștient, la Spitalul Județean Tulcea.
Victima de 27 de ani este înconștientă, echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean încearcă să îl resusciteze, aceasta fiind preluată de un elicopter SMURD.
Polițiștii de la Rutieră au constatat, din primele cercetări, că, într-o curbă, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a părăsit partea carosabilă.
Imagini ISU Delta Tulcea
Citește și: GALERIE FOTO| Cum se sărbătorește Ziua Epifaniei în toată lumea. Ce sărbătoresc catolicii pe 6 ianuarie
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!