UPDATE, ORA 22.41: Un bărbat şi o fată de 16 ani au murit, iar o femeie şi o adolescentă au fost rănite în accidentul cumplit care a avut loc pe DN 2, în judeţul Neamţ.

Trei dintre victime au avut nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Toate cele patru persoane se aflau în autoturism, al cărui şofer nu a acordat prioritate unui autotren.

„În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Roman, conducea un autoturism pe DC 52, ajuns la intersecţia cu DN 2, în afara localităţii Gherăieşti, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren, condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Suceava. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto şi al unei minore de 16 ani, pasager în autoturism”, a transmis IPJ Neamţ.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

O femeie în vârstă de 57 de ani şi o adolescentă de 17 ani, pasagere în autoturism, au fost transportate la o unitate medicală. 

Știre inițială: Conform ISU Neamț, accidentul s-a produs în jurul orei 18.30 pe DN2 (E 85), în comuna Gherăești, fiind implicate un autotren, în care se afla doar șoferul, și un autoturism cu patru pasageri.

La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de Pompieri Roman și SAJ Roman, împreună cu forțe suplimentare de la Stația de Pompieri Pașcani și SAJ Iași, substația Mircești.

Cele patru persoane aflate în autoturism au fost rănite, una a fost găsită în afara mașinii, iar celelalte trei erau încarcerate.

După ce au fost extrase dintre fiarele mașinii, victimele au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru a primi îngrijiri medicale. Una dintre victime este în stare gravă și a necesitat intervenție medicală de urgență.

Urmărește-ne pe Google News