Accidentul s-a produs pe DN 2A, la aproximativ doi kilometri de oraşul Urziceni.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ialomiţa, Andreea Loghin, un şofer ucrainean, în vârstă de 42 de ani, care conducea o autoutilitară dinspre Buzău către Urziceni, cel mai probabil a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, unde maşina pe care o conducea s-a izbit frontal de două autoturisme, unul condus de un şofer în vârstă de 40 de ani din Bucureşti, iar celălalt condus tot de un bucureştean, în vârstă de 41 de ani. În urma impactului, şoferul de 40 de ani şi o pasageră care se afla în maşina şoferului de 41 de ani au murit pe loc. De asemenea, alte cinci persoane au fost rănite. Trei dintre răniţi sunt cetăţeni ucraineni, fiind vorba despre şoferul care a provocat accidentul şi despre doi bărbaţi aflaţi în maşina acestuia. Ceilalţi doi răniţi sunt şoferul în vârstă de 41 de ani şi o femeie de 29 de ani, pasageră în unul dintre autoturismele care circulau regulamentar şi cu care s-a ciocnit maşina ucraineanului.