Accidentul a avut loc pe raza localității Petrileni, în jurul orei 13.30.

În urma impactului, două persoane din cele patru din autoturism au fost rănite grav, iar 9 elevi din microbuz și șoferul au fost răniți ușor.

„Cei 9 copii, aflați în cod verde medical – adică au răni care, aparent, nu le pun viața în pericol – și șoferul microbuzului au fost asistați medical, urmând a fi transportați la spital”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.

Pe perioada intervenției pompierilor bihoreni trimiși la locul accidenrului, traficul rutier nu a fost blocat, ci s-a desgășurat pe o bandă, alternativ.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News