Femeia se deplasa pe jos când a fost lovită de una dintre maşini. Accidentul a avut loc joi seară, pe strada Crişan din municipiul Slatina, iar poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 18.50, potrivit IPJ Olt.
Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule şi un pieton – un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 31 de ani din municipiul Slatina, şi un altul condus de o femeie în vârstă de 39 de ani din aceeaşi localitate.
În urma accidentului, pietonul, o femeie de 51 de ani, din municipiul Slatina, şi femeia de 39 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Ulterior, femeia de 51 de ani a decedat la spital.
Şoferul de 31 de ani a fost găsit băut. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru acesta, precizează sursa citată.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro