Într-o primă fază, autotrenul a lovit o autoutilitară VW Cady la volanul căreia se afla un conducător auto de 55 de ani din Vicovu de Jos şi care se deplasa în faţa TIR – ului. În urma impactului, autovehiculul a fost aruncat pe sensul opus de mers unde s-a lovit de o altă autoutilitară Mercedes condusă regulamentar din sens opus de un şofer de 55 de ani din Salcea, iar autotrenul s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei.
La faţa locului a fost solicitată şi prezenţa Detaşamentului de pompieri Suceava cu modulul SMURD,  format dintr-o ambulanţă, o autospecială de descarcerare grea şi o autospecială de descarcerare uşoară pentru a acorda ajutor medical şoferului autotrenului rămas încarcerat în cabina TIR-ului.
Victima a fost predată ulterior unui echipaj de la Ambulanţă care a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. Conform surselor citate, traficul rutier a fost blocat în zonă pentru mai bine de 40 de minute.

Urmărește-ne pe Google News