Două mașini, în care se aflau cinci persoane, s-au ciocnit violent pe DJ 676, în orașul Bălcești, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, conform Agerpres.ro.
La sosirea echipajelor de intervenţie de la ISU Vâlcea şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, o persoană era inconştientă, iar alte patru erau rănite, dar conştiente.
La locul accidentului a fost solicitat să intervină un elicopter SMURD Craiova pentru a transporta la spital o victimă care era inconștientă. La scurt timp după sosirea aparatului de zbor, bărbatul a murit.
Ceilalţi patru răniţi au primit îngrijiri medicale la locul accidentului şi vor fi transportaţi la cele mai apropiate spitale, notează sursa citată.
Din primele cercetări, accidentul a avut loc din cauza neacordarea priorităţii.
„Una dintre maşini, condusă de o şoferiţă, nu a acordat prioritate la efectuarea virajului la stânga, intrând pe un drum secundar, în direcţia comunei Diculeşti, pe drumul judeţean. A intrat în coliziune cu un alt autoturism, care venea dinspre comuna Roşiile”, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Un alt accident a avut loc sâmbătă în județul Vâlcea, pe Valea Oltului. O persoană a murit şi alte trei, între care şi un copil mic, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un TIR.
Citește și CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ În fața lui Dumnezeu, dar ascuns de oameni, preotul Dimitris plânge. Se pregătește să-și înmormânteze 40 de enoriași