Două persoane au rămas încarcerate în urma impactului puternic. La fața locului au intervenit mai multe echipaje din cadrul ISU Neamț pentru a descarcera victimele.
„Din nefericire, una dintre persoanele descarcerate era decedată”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea, conform Agerpres.
Răniţii au fost preluaţi cu ambulanţele şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Traficul pe DN15 în zona în care a avut loc accidentul este blocată. Polițiștii au deviat circulația pe drumuri secundare.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, impactul dintre autovehicule s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Citește și „Atenție, se controlează maşinile cu număr românesc!” Cum se avertizează românii din Italia după schimbarea codului rutier