Într-unul dintre microbuze se afla un bărbat, alături de cei doi copii minori. Bărbatul se îndrepta spre localitatea Broșteni, iar, la un moment dat, a pierdut controlul într-o curbă. În comuna Borca, s-a ciocnit de un alt microbuz, înmatriculat în județul Neamț, în care se aflau șase muncitori, care se întorceau de la serviciu.
La fața locului au ajuns două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, o autospecială SMURD, o autospecială transport multiplu de victime şi unitatea mobilă de terapie intensivă. Din primele informații, salvatorii credeau că au de-a face cu 10 victime, de aceea au activat planul roșu de intervenție, scrie zch.ro.
Accident în județul Neamț, după ce două microbuze s-au ciocnit
Doi copii se numără printre cele șase victime care au avut nevoie de îngrijiri.
„Toate victimele au fost predate cadrelor medicale. Fetiţa de 10 ani are un TCC şi fractură membru inferior drept şi membru superior stâng. Fratele său, în vârstă de 11 ani, a suferit traumatism cranio-facial uşor. Tatăl şi 3 dintre muncitori au policontuzii“, a declarat Marcel Bucur, purtător de cuvânt ISU Neamţ.
Poliţiştii au ajuns la faţa locului și au stabilit cum s-a produs accidentul.
„Din primele cercetări, rezultă că şoferul microbuzului din Suceava, în timp ce venea dinspre Poiana Teiului spre Broşteni, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un microbuz, care efectua un transport privat de persoane, muncitori la o firmă privată. În urma impactului, a rezultat rănirea minorilor și a 4 adulţi”, a declarat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest și niciunul dintre ei nu a condus băut.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro