Accidentul a avut loc vineri seară, în oraşul Târgu Lăpuş. 

„Primele verificări au relevat faptul că şoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Din păcate, în urma impactului, un pasager de 25 de ani, agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, aflat în momentul accidentului în timpul liber, a decedat în drum spre spital”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Maramureş.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

O a treia victimă, o tânără de 25 ani, agent de poliţie, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Femeia are traumatism cranian şi fracturi la ambele picioare. Starea sa este stabilă hemodinamic şi respirator, dar are „o amnezie retrogradă”, au declarat presei locale medicii care o îngrijesc. 

Autoturismul se deplasa pe un drum judeţean, dinspre centrul localităţii Târgu Lăpuş spre localitatea Răzoare.

Imaginile publicate de presa locală arată că autoturismul care s-a izbit de stâlp s-a rupt în două.

Oficialii Poliţiei Maramureş au declarat pentru News.ro că autovehiculul implicat în accident nu este o autospecială a Poliţiei.

Urmărește-ne pe Google News