UPDATE 21:40: Ion Cismaru, bărbatul care a provocat accidentul din Slătioara, soldat cu moartea a două persoane, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, scrie Gazeta Nouă. Surse din rândul anchetatorilor susțin că șoferul acuzat de producerea accidentului mortal era un împătimit al vitezei, fiind amendat în repetate rânduri pentru depășirea limitei legale.
„Şoferul unui autoturism, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului – 0,58mg/l în aer expirat – a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe DJ 677, în comuna Slătioara, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism. În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism şi o pasageră din maşina care a intrat pe contrasens au decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu, citat de Olt-Alert.ro.
Din imagini se observă că autoturismul în care se afla pasagerul intră în Slătioara dinspre Piatra Olt, se întâlnește cu mai multe mașini care circulau din direcția opusă și, după o curbă ușoară la dreapta, intră în coliziune frontală cu un autoturism pătrunde pe contrasens.
ATENȚIE, IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL:
„Cele două victime aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie de 34 de ani, pasageră în unul dintre autoturisme (cel al șoderului vinovat – n.r.) şi de un bărbat de 48 de ani, şoferul celui de-al doilea automobil. Şoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezintă urme de traumă, iar pasagerul din acelaşi autoturism a fost transportat la UPU Slatina, conştient, prezentând traumatism toracic şi traumatism de membru superior”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.
„Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore. Întrucât, la introducerea în arest, a acuzat dureri la nivelul toracelui a fost transportat la spital, unde a rămas sub pază permanentă a poliţiştilor. În decursul zilei de sâmbătă (30 iunie – n.r.) se va propune arestarea preventivă a acestuia”, a spus Cristian Grigorescu.
Ieri, doi tineri din Suceava au făcut Live pe Facebook la 250 de kilometri pe oră. Au fost la un pas de moarte în urma unui accident spectaculos.
Aceste evenimente rutiere amintesc de tragedia din Ungaria, din luna mai. Atunci, Nouă persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit violent cu un camion, pe un drum naţional din Ungaria.
Victimele accidentului erau din același sat, din județul Mureș, oamenii întorcându-se acasă, de la muncă, din Italia. Și în acel caz, șoferul vinovat făcea Live pe Facebook, în timp ce conducea.
FOTO: olt-alert.ro
VIDEO: Youtube.com
Citește și: VIDEO INEDIT / Cum arăta un reportaj românesc acum 100 de ani