Un băiat de 9 ani a murit şi sora sa de 7 ani a fost grav rănită duminică seară, 28 iulie, într-un accident produs în jurul orei 19.30, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din Bucureşti. Cei doi copii veneau cu trotinetele de la plimbare, alături de mama lor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat dosarul accidentului. Secvențele video puse la dispoziție de PTB vineri, 2 august, sunt filmate cu puţin timp înainte de producerea tragediei și arată cum cei doi băieți, unul de 19 ani și celălalt de 17 ani, fac schimb de locuri, iar adolescentul de 17 ani urcă la volan. Secvențele au fost filmate pe șoseaua Gara Căţelu din București.

Imaginile video sunt mai jos:

Fetiței de 7 ani i-a fost amputat piciorul în urma accidentului, dar medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din București i l-au replantat după o operație care a durat 9 ore. O zi mai târziu, medicii au fost nevoiți să i-l taie pentru că apăruseră complicații.

Șoferul de 17 ani a fost inițial reținut, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, apoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tânărul de 19 ani, care i-a încredinţat mașina Dacia Logan, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News