Două persoane au fost transportate la spital, iar alte trei au fost monitorizate la faţa locului în urma unui accident care a avut loc sâmbătă pe Autostrada A2 la staţia de taxare, accident în care au fost implicate două autoturisme.

În urma impactului dintre două autoturisme, cinci persoane au fost rănite. Una dintre persoane a avut nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare, conform ISU Ialomiţa.

La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Staţiei de pompieri Feteşti, cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijin două echipaje ale SAJ Ialomiţa- substaţia Feteşti. Echipajul de descarcerare a extras victima, ulterior toate cele cinci persoane au fost monitorizate la locul intervenţiei de echipajele medicale.

Echipajele SAJ au preluat şi transportat două persoane la Spitalul Municipal Feteşti, celelalte trei au refuzat transportul la spital.

 
 

Urmărește-ne pe Google News