Inspectoratul General al Poliției Române informează că din cauza unui incident rutier pe București – Pitești (din remorca unui autotren au căzut acumulatori pe carosabil), circulația pe sensul către Argeș al autostrăzii A1 București — Pitești se desfășoară îngreunat la km 12, în zona localității ilfovene Chiajna.
Este afectată banda numărul 1.
Tot vineri, doi oameni au murit, după ce două mașini s-au ciocnit violent, în apropierea localității Nistorești, pe DN1. Un pasager aflat într-una dintre autoturismele distruse a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost grav rănit.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-a produs după ce o mașină, care se îndrepta spre Brașov, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de o alta care circula regulamentar.
La fața locului s-au deplasat 8 echipaje, din care o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și cinci ambulanțe ale SAJ Prahova.