Accidentul s-a produs în zona localităţii Sântimbru, unde, potrivit primelor informaţii, şoferul unui autoturism nu ar fi acordat prioritate de trecere şi maşina s-a ciocnit în plin cu un microbuz de persoane.
În urma accidentului, şase persoane aflate în cele două autovehicule implicate în accident au fost rănite, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale.
Circulaţia pe Drumul Naţional 1, în zona localităţii Sântimbru, este blocată până când poliţiştii rutieri vor termina cercetările la faţa locului.