Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului și să manifeste înțelegere față de situația creată.
Se estimează ca în jurul orei 23 traficul să revină la normal.
Un alt accident grav a avut loc, joi după-amiază, pe DN 17D, în localitatea Rebrișoara din județul Bistrița-Năsăud, în urma căruia au rezultat șapte răniți, dintre care trei copii. Șoferul, în vârstă de 24 de ani, a pierdut controlul volanului și a fost la un pas de tragedie. Toți răniții au fost transportați la spital pentru îngrijiri.
Inițial, Inspectoratul pentru Situații de urgență Bistrița-Năsăud a anunțat cinci răniți, dintre care doi copii, trei dintre aceștia fiind în stare gravă. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Virginia Pîrlea, a precizat că un conducător auto de 24 ani, din orașul Năsăud, pe fondul neatenției în conducere, a pătruns pe contrasens și a colizionat frontal un alt autovehicul, la volanul căruia se afla o femeie de 33 ani din Nepos, potrivit Agerpres.
În autoturismul condus de tânăr se mai aflau trei persoane: o femeie de 47 ani, un bărbat de 52 ani și o adolescentă de 16 ani. Pentru femeia de 47 ani a fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD, fiind transportată la o clinică de specialitate din Târgu Mureș. În cealaltă mașină mai erau două fete, de 11, respectiv 15 ani.